solutii-rezidentiale-energie-solara

Energie Solara

Alege sistemul de panouri solare sau termice ideal pentru casa ta! Magazin Online

Daca va ganditi la instalarea unui sistem de panouri solare pentru casa dumneavoasta, este important sa aflati principalele diferente intre sistemele fotovoltaice si cele termice si intre sistemele fotovoltaice on-grid, off-grid si cele mixte. Necesarul de energie si detaliile ce tin de spatiu va vor ajuta sa stabiliti care dintre aceste sisteme vi se potriveste cel mai bine.

Un consultant din echipa Armand Energy va poate ajuta sa va cantariti optiunile si va face o estimare a costurilor pentru fiecare tip de sistem.
Instalatiile  solare rezidentiale pot fi de 2 tipuri:

  • Instalatii fotovoltaice;
  • Instalatii termice.

Instalatiile fotovoltaice sunt cele care produc energie electrica. Acestea sunt de 3 tipuri:

  • Sisteme On-grid;
  • Sisteme Off-grid (independente sau autonome);
  • Sisteme mixte.

Instalatii Fotovoltaice

Sisteme On-Grid (Conectate la Retea)

Sistemele On-Grid sunt cel mai des utilizate tipuri de sisteme solare fotovoltaice. Sistemele On-Grid sunt conectate la reteaua electrica si permit locuitorilor unei cladiri sa utilizeze atat energia solara, cat si energia electrica de la retea. In cazul sistemelor On-Grid nu este nevoie sa produca 100% din electricitatea pentru o locuinta.

Atunci cand nu este nevoie de energie, panourile solare trimit excesul de energie electrica inapoi in retea. Cand o casa are nevoie de energie dar panourile solare nu produc necesarul la momentul respectiv (pe timp de noapte, sau intr-o zi furtunoasa), energia electrica de la panouri este suplimentata de energia electrica din retea. Conditiile de viata cu un sistem solar PV On-grid nu sunt diferite fata de cele date de utilizarea energiei electrice din retea, cu exceptia faptului ca o parte sau toata energie electrica care se utilizeaza vine de la soare.

Avantajele Sistemelor On-Grid:

  • In conditii meteo nefavorabile se face trecerea la alimentarea cu energie din reteaua nationala;
  • Numar redus de componente, lucru care permite instalarea rapida a sistemului;
  • Pret mai scazut decat la sistemele off-grid;
  • Fara costuri de functionare si de mentenanta sau costuri minime de functionare si mentenanta.

Sisteme Off-Grid (Autonome sau Independente)

Sistemele Off-Grid se intalnesc cel mai des in locatiile aflate la distanta mare, care nu au acces la serviciile de utilitati. Sistemele solare-electrice off-grid functioneaza independent de reteaua de utilitati locale pentru a furniza energia electrica pentru locuinta. Aceste sisteme necesita de obicei, fie o baterie (pentru a stoca energia electrica solara pentru utilizarea pe timp de noapte sau in conditii meteo nefavorabile), fie o sursa de rezerva de energie (cum ar fi un generator), sau ambele. Un sistem solar off-grid trebuie sa fie suficient de mare pentru a produce electricitatea necesara acoperirii a 100% din nevoile energetice ale cladirii. In cazul instalarii unui sistem off-grid, utilizarea energiei electrice trebuie sa fie monitorizata si mentinuta sub puterea maxima a panourilor si bateriilor pentru ca nu exista o alta sursa care sa suplimenteze necesarul de electricitate.

Avantajele Sistemelor Off-Grid:

  • Sunt ideale in zonele izolate, aflate la distanta mare de reteaua de electrificare;
  • Nu necesita obtinerea de avize pentru functionare.

Sisteme Mixte/Hibrid

Sistemele mixte sau hibrid reprezinta o imbunatatire a sistemelor On-Grid prin includerea unei baterii de rezerva. Acumulatorul este incarcat atat de retea cat  si de panourile solare, iar in caz de intrerupere a alimentarii cu energie electrica, bateria de rezerva va fi pornita manual sau cu un sistem automat pentru a oferi energie de rezerva locuintei.

Avantajele Sistemelor Mixte/Hibrid:

  • Control asupra facturilor la energie – stocati energia din surse regenerabile in acumulator si o utilizati atunci cand costurile la energia electrica sunt ridicate;
  • Independenta fata de retea – aveti optiunea de a alege cand si cum folositi energia din retea;
  • Acoperire in cazul caderilor de tensiune ale retelei;
  • Gestionarea consumului propriu – energia solara nefolosita este depozitata pentru folosirea ulterioara;
  • Siguranta ca nu veti ramane niciodata fara energie electrica.

Instalatii Termice

Sistemele termice solare utilizeaza energia solara pentru a genera energie termica. Aceasta energie este folosita pentru incalzirea apei menajere, pentru a aduce un aport la incalzirea locuintei sau pentru incalzirea apei din piscine.

In functie de tehnologia de productie, panourile folosite pot fi compacte plane sau cu tuburi vidate ce asigura colectarea energiei termice solare. Panourile cu tuburi vidate sunt si cele mai populare datorita capacitatii mari de absorbtie a radiatiilor solare chiar si pe vreme innorata, a formei circulare care asigura expunere de 90 grade si a vidului care asigura izolarea termica. Tuburile vidate au castigat teren in fata clasicelor captatoare plane datorita usurintei cu care se poate inlocui un element spre deosebire de cele plane care in caz de deteriorare partiala este nevoie de inlocuirea in totalitate.

Avantajele Instalatiilor Termice:

  • Reducerea cheltuielilor cu apa calda menajera cu pana la 75%;
  • Creste valoarea de vanzare a casei;
  • Panourile necesita mentenanta redusa sau deloc si vor genera caldura pe timp de zi chiar si la temperaturi scazute sau timp noros;
  • Reduc dependenta fata de sistemele clasice de incalzire;
  • Sistemele fotovoltaice On-grid sunt cele care sunt conectate la reteaua nationala de energie, energia produsa de sistem fiind injectata in reteaua nationala.