energii-regenerabile-biomasa-biogaz

Biomasa/biogaz

Biomasa reprezinta totalitatea materialului organic care poate fi transformat intr-un fel sau altul intr-o forma de energie. Un exemplu clasic ar fi arderea lemnului – transformarea unui material biodegradabil in energie termica. Deseurile si reziduurile din agricultura, anumite substante de provenienta vegetala ori animala, alaturi de deseurile produse de comunitatile de oameni pot fi transformate in energie prin intermediul anumitor procese. De retinut e ca biomasa are cel mai mare potential energic de pe planeta, date fiind cantitatile imense ale produselor mentionate anterior.

Biomasa poate fi transformata in energie prin simpla ardere. Cu toate ca aceasta tehnica nu e in mod special ‘sanatoasa’ pentru mediu, e o alternativa mai buna a arderii carbunelui. Arderea, evident, genereaza energie termica iar energia termica poate fi, la randul ei folosita direct (pentru incalzire) sau poate fi transformata in energie mecanica ori electrica.

Biogazul sau bioetanolul poate fi produs prin fermentarea anumitor tipuri de biomasa – acestea putand fi folosite drept combustibil alternativ pentru motoare cu combustie interna. Biodieselul provine din biomasa de tip ulei vegetal. Acesta se trateaza cu alcool si genereaza esteri precum metil esterul, sau biodesel. Dupa ce trece printr-un proces de purificare, biodieselul se poate folosi intr-un motor diesel, ca alternativa a utilizarii carburantilor pe baza de petrol. Toate aceste tehnici de utilizare si transformare a biomasei in energie sunt mult mai putin daunatoare pentru mediu iar organizatii din lumea intreaga pun presiune pe utilizarea lor in numar cat mai mare, in detrimentul carburantilor pe baza de combustibili fosili.

Biomasa capata treptat tot mai multa atentie, pe masura ce noi tehnologii se descopera care faciliteaza productia de energie din aceasta. Costurile de productie scad, in consecinta, fapt care atrage investitori la nivel global pentru promovarea acestui sistem de ecologizare sustenabila a planetei si diminuarea efectului de sera produs prin arderea combustibililor fosili.